Superamestecul pentru imunitate

by Oana

Superamestecul pentru imunitate

Zilele sunt tot mai scurte, nopțile mai lungi și răcoroase, vara e doar o amintire caldă și frumoasă. Back to reality, people. În jurul meu, unde mă întorc, cu cine vorbesc, toți sunt răciți, la pat, cu nasul în batistă. Îmi amintesc de vremurile când și eu eram așa, cu amigdalele cât oul de găină, febră și voce de adolescent în creștere. Sau când l-am cunoscut pe soțul meu, era tot timpul răcit, vară, iarnă, nonstop avea rezerva de șervețele în buzunar. Acum vreo zece ani am citit într-o revistă, nu-mi amintesc exact unde, e mult de atunci, această rețetă care promitea să alunge răcelile frecvente. Și mi-am zis: ce am de pierdut dacă încerc? După prima cură, s-a simțit o ușoară ameliorare, adică am răcit, dar o formă mai ușoară, fără febră sau alte „bucurii”. Asta m-a încurajat să continui. După a doua cură cea mai rea răceală pe care o putem avea, și eu și soțul meu, este o ușoară indispoziție, o zi, două și poate să ne curgă nasul 24 de ore. Am dat rețeta și altora, care o folosesc inclusiv la copii, și la fel au observat îmbunătățiri. Așa că azi, privind la vremea câinoasă de afară, m-am gândit să pun această rețetă pe blog.

    Ingrediente: (pentru o persoană)

    • O sticluță de tinctură de echinaceea
    • Zeama de la două lămâi mari
    • 200 de grame de polen uscat
    • Un borcan cu „Energizant cu lăptișor de matcă” de la ”Albina Carpatină”,  eu îl cumpăr de la supermarket, are în jur de 400 de grame, sau dacă nu găsiți, un borcan de 400 de grame de miere și 4 grame de lăptișor de matcă.

    Mod de preparare

    1

    Se amestecă toate într-un borcan de 800 de grame și se consumă câte o lingură înainte cu 15 minute de fiecare masă, de trei ori pe zi. Asta ar fi ideal, dar noi am folosit „administrarea pentru oamenii ocupați”, adică câte o lingură mare dimineața, înainte de a pleca la serviciu, și încă una seara, înainte de culcare. Soțului meu nu-i place gustul, așa că dizolvă lingura de amestec în 150 de ml de apă. Două chestii importante aici: se amestecă bine în borcan înainte de fiecare administrare și nu trebuie sărită nici o doză. Durează cam 15 zile până se termină borcanul. Cura se face de două ori pe an, în februarie și septembrie. Nu e un remediu pentru răceală, ci o stimulare a imunității, pentru a nu răci în perioada următoare.

    You may also like

    Leave a Comment